Dan Tăpălagă a publicat o analiză legată de speranța liberalilor în Nicolae Ciucă 1 . Articolul atinge cel mai cunoscut scenariu din ultimii doi ani, că actualul președinte al Senatului ar deveni interimar pe ruinele Cotroceniului, odată ce domnul Iohannis zboară spre un job euro-atlantic.
Pornind de la ideea că ucrainenii nu ne mulțumesc pentru ajutor doar din dragoste de PR și că președintele este șeful armatei, am socotit că jocul de-a candidatul pentru secretarul general al NATO avea un sens. Și cred că, pe lângă nevoia de competiție democratică, chit că de formă, a mai fost o miză secundară de a da voce și aliaților mai sceptici cu privire la războiul din Ucraina. Dacă a reușit, nu știu! Dar refuz să cred că domnul Iohannis a jucat la mișto candidatura sau că avea vreo bănuială narcisistă în privința rezultatului. Cred că nici votul soției nu-l primea. Dar dacă luăm totul la grămadă, concluzia e mai complexă decât editorialele celor de la G4Media sau percepția publică despre politicianul-palton. Date fiind opacizarea Administrației Prezidențiale, comunicarea rară și cam aranjată cu presa, lipsa de consilieri care să preia mesajele și faptul că a condus România într-un deceniu extrem de complicat, sunt sigur că veți fi alături de mine când spun, în concluzie, „bă, plm…”
Dar aș vrea să dezvolt pe tema asta, însă, pentru că Iohannis e departe de a fi, cum spun americanii, un lame duck president. Încă deține unele pârghii în stat – și deși nu cred că o să-l vedem făcând campanie alături de PNL, are puterea de a pleca înainte de termen. Această necaracteristică dinamicitate i-ar da domnului Ciucă, alt om de mare acțiune și al doilea în stat strict prin puterea pulsului său de ostaș, o platformă de campanie foarte puternică.
De altfel, cred că se tot căznesc niște oameni foarte inteligenți cu dânsul, în perspectiva președinției, interimară sau pe bune. Domnul Ciucă este reconstruit zilnic, cu succes limitat pentru publicul larg, dar probabil ceva mai mare pentru activul de partid. Acolo, în primul rând în PNL, are o problemă. Nici nu puteai spune că era vreo prezență dinamică a vieții publice, să petreacă nopțile prin discoteci sau să învețe cum să facă un selfie mai de doamne-ajută. Dar altfel, era mort. În Parlament nu te duci să mori, dar președintele Senatului e genul de funcție pe care o poți uita ani la rând, cât timp ai un șef de stat relativ viu în funcție. Fix acela ar putea să dispară și să dea o mână de ajutor.
Să plece KWI președintele prin Europa, eu zic că s-ar schimba ușor lucrurile, inclusiv între liderii de coaliție. Cred că în perspectiva unei curse între cei doi, Ciucă președinte ar vorbi altfel cu Ciolacu premier, într-un an de campanie în care PSD a folosit orice oportunitate pentru a da peste nas PNL-ului că e departe de paritate în decizii. Sunt niște nuanțe aici care pot dinamiza o campanie cu final relativ așteptat. Serios, să știi că ai de ales între Nicu și Marcel, iar alternativele sunt George, Șoșo și vreo 30 de alți nebuni, mai că vrei să dai pagina și să-l cauți pe Mircea. Măcar așa cei doi se mai bat, se mai înjură, dar nu se jignesc.
Mă gândesc că domnul Iohannis nu va coborî în obscuritate și își va juca ultimele suflări politice în favoarea unei tranziții cât mai line pentru liberali. Nu știu cine va fi următorul președinte, tot ce știu este că domnul Ciolacu sau oricine decide PSD-ul să arunce în cursă va ajunge în turul II, moment în care ori repetăm istoria din 2004, 2009, 2014 și 2019 sau… nu. Dar nu m-aș apuca să ignor a) ultimele puteri ale lui Iohannis de a modela scena politică sau b) puterea pe care Ciucă, ad interim, ar avea-o prin funcție. România este o republică semi-prezidențială. Vom avea de ales între mulți semi-prezidențiabili.
