Acum nici trei ani, un ambasador recunoștea, într-o discuție cu un șef de misiune mai nou, faptul că în Romania de la acea vreme era mult mai ușoară comunicarea cu puterea politică. Mai demult, spunea domnia sa, trebuia să ajungi prin presă cu mesajele ca să se potolească partidele, să iasă lumea în stradă etc. Acum e destul un telefon de clarificare. Declarația diplomatului nu m-a mirat. Situația era diferită, venise războiul în Europa și trebuia să fii cretinuț, tu putere din România, după ce ai pus batista pe țambalul politicii naționale, să nu ajungi la o înțelegere cu partenerii externi. Cum altfel să rezolvi posibilele probleme care apar, de-a lungul timpului, în sincronizarea cu aliații și în lupta cu propaganda rusă?
Dar e ceva de zis apropo de felul în care ambasadele își obțineau informațiile. Era, uneori, hilar, pentru că se bazau pe români. Noi trăiam cu ideea unui cartel de puteri externe care ne limitau acțiunile și impuneau politici. Obsesia era atât de mare, de la reflexele dobândite prin Înalta Poartă încoace, încât construiam ficțiuni pe baza acestei teorii, ficțiuni care hrăneau apoi sentimentul naționalist. Că România e, sanchi, o colonie; că ascultăm de străini și de UE. Toate sunt mizerii mai degrabă străine de adevăr, pentru că noi suntem cei care ne dăm primii în gât.
Uităm de cele mai multe ori să punem întrebări simple, în spiritul gândirii critice: ca să facă scandal ambasadele ca pe vremuri, de unde își luau informațiile? Răspuns: din presă, iar aici nu discutăm despre cine știe ce flux Reuters secret. Nu. Le obțineau de la români, de multe ori de la cei care lucrau pentru respectivele ambasade, rumâni care aveau diferite agende politice și care insistau asupra unor detalii, în urma știrilor locale. Mai erau și vajnicii oengiști întotdeauna disponibili cu o muie dată statului. Ambasadele acționau, în majoritatea timpului, atunci când nu aveau informații directe, de la decidenți, așa cum au acum. Le luau de la tv și de la noi. Avem o lungă istorie de delațiune în favoarea marilor puteri.
Reținem cu toții reacțiile ambasadei Suediei pe diferite teme, de haha și chestii pe Facebook, idee condusă de tot felul de românași locali care gândeau mai puțin la ce rău făceau propriei țări și mai mult la câte like-uri primeau. Când a fost vorba de plăcuța suedeză, nu ai văzut ambasada comentând ceva, cum că e în detrimentul imaginii regatului nordic, pentru că diplomații de acolo fuseseră liniștiți deja de talibanii români anti-PSD.
Nu mai zic cât de important te simțeai, ca șef de publicație, să vină una dintre ambasadele mari și să-ți lase la ușă un comunicat de presă. Să fii invitat la evenimentele ambasadei, mai ales a SUA? Povesteai prin cartier, când te întrebau oamenii! Dar înainte de asta, românii îndoiau asfaltul din fața ambasadei de la sine putere, să dea în gât pe câte unul și altul. Nu aveam națională la Euro pentru că aia era sportul nostru național!
Așa că, atunci când doamna Kovesi se urcă într-un autobuz pentru a ajunge la meci, e știre! Întâi discretă, observată accidental, dar ca să fie ce trebuie, lumea aplaudă și-i scandează numele, acolo-șa, în transportul în comun! Se ridică spontan niște români și îi oferă locul în autobuz. Vă dați seama, daca ar fi câștigat România cu Belgia în acea seară, că s-ar fi perpelit românii să o declare președinte prin plebiscit?
Genul ăsta de manipulări sunt la fel de mizere precum cele legate de ambasade – și vin cam din aceleași surse. Eu râdeam la un moment dat despre cum majoritatea știrilor legate de finanțarea propagandei partidelor (subiect serios, de altfel, care ar trebui dezbătut) era pe mâna Europei Libere. Repet, Europa Fucking Liberă, site de propagandă finanțat de Congresul SUA, accepta știri în ton critic despre cum statul român împarte bani de propagandă partidelor politice, care apoi folosesc banii drept „hush money” sau taxă de liniște pentru trusturile de știri. Cum să nu râzi? Ne-o făceam singuri, ba chiar, cumva, partidele ieșeau vinovate din poveste. Faptul că ai noștri din presa acceptau bani era complet „okay”.
Este un joc s-o bagi pe Kovesi în povestea renașterii fotbalului național, să surprinzi accidental, așa, printr-o parcare a unei instituții europene, eventual în ie, luând capul unui pesedist care a furat. Îți dă speranță în viitor, stârnește din nou spiritul ăla „bun”, anti-PSD, de plăcuță suedeză, la care și ambasadele să reacționeze pozitiv. Dacă ești userist, ți-ai da și coiul stâng ca să candideze, pentru că știi că nu vei reuși ceva cu doamna Lasconi. Aici am mai comentat faptul că USR-ul se duce spre AUR, inclusiv prin alegerea lui Lasconi, într-o reevaluare tovărășească a nevoilor de partid, ca să mă exprim frumos.
Adevărul e că LCK ar bate și praful de pe oricare dintre candidații actuali, anunțați sau prezumtivi. Dar astea sunt ficțiuni, preconcepții întărite de presa care mai degrabă ar manipula pentru trafic și influență. Știrea că doamna Kovesi a apărut la Köln a făcut rundele, a trezit ceva care trebuia trezit și apoi a dispărut la fel de repede. Nu știu, sincer, dacă doamna are intenția de a candida. M-aș îndoi. Cred că scopul era doar să scoată capul, să arate că încă este populară și dorită, acolo unde alții din instituțiile de forță sunt cu tot felul de probleme pe cap.
Mi-aș dori să terminăm cu căcaturile legate de faptul că suntem o colonie sau, mai rău, o mini-oligarhie în stil rusesc, condusă de servicii, acceptabilă doar pentru că avem aparența dreptului la liberă exprimare. Nu, dragilor, avem fix ceea ce ne așternem, ca popor cu instincte democratice simple, nedezvoltate. Cât timp primul reflex e să ne dăm reciproc în gât la aliați și la UE, nu avem ce să căutăm în politica mare. Ăia de prin ambasade ce să facă, mai ales când consilierii locali sunt de acord că ceva se întâmplă? Se activează – că trebuie! Măcar dacă ar fi cine știe ce mari oameni de stat, cine știe ce reprezentanți, dar până și ambasadorii trimiși în România sunt din ce în ce mai slabi – și nu-l discut doar pe cel cu care am pornit articolul.
Suntem ipocriți și cam proști. Aparent, nu ne place să stăm în genunchi în fața coanei Europa, dar un funcționar al ei ne poate salva. Doamne ferește să vorbim unii cu alții și să rezolvăm problemele.
