Clipului Recorder nu pot să-i spun investigație, pentru că scopul unei astfel de demers este de a descoperi ceva. Recorder a prezentat niște informații publice și a luat o serie de interviuri din care a tras niște concluzii corecte, dar publicate pentru maximul de impact politic și mediatic. De altfel, calitatea investigațiilor Recorder pare să sufere din ce în ce mai tare, fiind de multe ori neduse la capăt sau preferând emoția în locul informării. Asta se întâmplă în ciuda a peste 1,3 milioane de euro în donații și a unor echipe de jurnaliști cât se poate de serioase.
Nu este o descoperire ce s-a întâmplat la acea „bătălie”. Informația circula de ani de zile, inclusiv la nivelul redacțiilor și a mass-media. Publicul nu era informat, dar nu era ca și când Nicolae Ciucă era pe culmile popularității, strict în baza acelei povești despre bătălie. Din contra, lumea poate-l vede drept fost general, dar imaginea nu este nici pe departe la nivelul de încredere de care se bucură Armata. Doar echipa dânsului trăge de ideea de militar de carieră. În electoratul larg este hulit drept prost, parvenit politic și plagiator.
Pentru cei curioși de cele întâmplate la marea bătălie, în fapt o răzmeriță din care abia au ieșit vii niște ostași români, era destul să cauți informațiile armatei americane, pe Wikipedia sau să te uiți la HBO, unde un episod din Generation Kill se referă fix la adevărata poveste de cu o lună înainte. Neexistând informații publice despre perioada din „documentarul” românesc, lucrurile erau chiar dureros de clare. Chiar și în acest context, interviurile cu cei doi ofițeri italieni sunt interesante, poate chiar inedite. Lovitura de grație este dată, însă, de subofițerul român, care-l acuză pe Ciucă de lipsa de implicare în salvarea altor români. Aia doare mai tare decât oricare altceva zis de străini, pentru că lovește în imaginea de militar de carieră. O echipă bună de imagine ar trebui să combată asta, nu restul de căcaturi. Orice altceva, inclusiv comentariile generalilor de canapea de pe Facebook, fazele cu flancul, reprezintă un exercițiu în ridicol. La modul curent, nu poți judeca un om doar pentru că n-a știut să-și gestioneze imaginea, aruncat fără milă la vârful unuia dintre cele mai toxice partide din România, când vine vorba de politică internă.
Se desprind, în mintea mea de mediocru analist politic, trei probleme:
- La acuzele privind minciuna crasă, domnul Ciucă nu este direct complet vinovat. Nu el a scris acele articole ulterioare despre faima bătăliei, nu el a descris-o primul drept prima luptă după al Doilea Război Mondial (menționez că România era de ceva ani și în Afganistan, unde deja suferise pierderi umane, deci și acolo se dăduseră „bătălii”). El doar a povestit într-un „documentar” extrem de pozitiv Armatei ce și cum. Pe baza acelor relatări, s-a construit apoi mitul, unul pe care el nu l-a negat sau combătut activ. Here is the buba, cum s-ar spune. Dar omul nu și-a bazat toată cariera pe această legendă, cum au declarat unii. El nu ajungea în Irak doar pe pile. Și nici în Afganistan. Și nici șef al Statului Major. Și nici premier (deși văd că avem capacități nebănuite în privința mediocrității pentru acest post). Înlănțuirea nu este de slăbiciuni, ci mai degrabă trădează un om care s-a mulțumit cu un mit creat de alții, el nefiind capabil să și-l creeze singur. De altfel, este de apreciat poziția publică pe care a luat-o pe tema Recorder, cerând să nu fie murdărit numele Armatei.
- Mă întreb dacă Recorder a încercat să ia legătura cu jurnaliștii care au scris știrile și au construit „documentarul” inițial, eventual să le urmărească parcursul profesional. Tot Recorder a făcut o investigație privind starea destul de jalnică de înzestrare a Armatei Române. Asta era recent. Cam care credeți că le era situația în 2004? Nu era un context util de adus aminte, măcar, de ce nu se aruncau românii în luptă, arcăniți de aliați în operațiuni de prin lumea largă?
- Nu știu dacă e un răspuns la povestea Recorder sau dacă ei știau că urmează să facă publică marea sa autobiografie, dar mie îmi este clar că doar un consultant străin (și cretin) putea să vină cu ideea. Sună americănește, all the cool kids are doing it, dar coaie, omul moare în fața camerei video! Zice că-i obuzier și duce mâna la pistol. Iar asta nu înseamnă automat că știe să se exprime în scris. Ai un om care nu trece sticla nici dacă ar conduce tancheta din povestea bătăliei, îmbrăcat în uniforma roz à la Radio Guerrilla circa 2004. Chiar și cu un ghost writer foarte, foarte bun, îți dai seama că e un om acuzat de plagiat și că se exprimă cu ușurința unuia obișnuit să ceară și să dea ordine, nu explicații. NU este credibil cu un astfel de exercițiu de imagine. Ești chiar tâmpit? Dar Ciucii s-au viralizat – și nu în bine!
- În contextul mare, am văzut colegi opinând tot felul de tâmpenii privindu-l pe Ciucă. Dacă ameninți azi 100 de români cu pensii mici, nu vor ști că omul e președintele Senatului. Unii poate vor ști că mai e premier sau șef la PNL, dar puțini îl vor defini în afara loviturilor încasate politic. Cum spuneam mai sus, în bula activă, aparent educată și mobilă, omul e văzut drept un soi de Viorica Dăncilă. Bidimensionalizarea în politica românească funcționează pe deplin. Acum nu înțeleg de ce așteaptă ieșirea cărții, de parcă e vreun capitol în care spune că el n-a acceptat slavele acelor jurnaliști și că a fost un om modest toată viața. E târziu și subiectul caduc. Povestea s-a ars deja în mentalul colectiv.
- Nu a ajutat nici faptul că, în picosecunda doi, PNL venea cu alternative de candidați, iar USR prin doamna Lasconi îl curta pe Bolojan. În mod paradoxal, profund ironic și chiar trist pentru el, generalul n-a reușit să aducă ordinea și disciplina militară în partid. Și asta, mai mult decât orice altceva, probabil o să-i îngroape cariera politică.
-MD
PS: de notat și postarea Oanei Popescu Zamfir, care a îndrăznit curajoase fapte de arme, încercând publicarea unor argumente logice și nuanțe pe Facebook.
